1. Mă trezesc
2. Ies din casă
3. O văd
4. Mă duc înspre ea şi o îmbrăţişez
5. O sărut
Bine, bine, ordinea corectă e 2, 3, 4, 5, 1…
Ne-am cunoscut în urmă cu câteva luni, perioadă în care tranzitam nişte momente nu tocmai plăcute. Însă cu ajutorul tău, prietenia ta, mi-am recăpătat culoarea trăirilor, zâmbetul, uşor schiţat, care în trecut era plin de contur, mai apoi devenit cenuşiu, liniştea care-mi lipsea, regăsirea în visurile mele. Ai fost clipa de care aveam nevoie, la fel ca lumina pentru flori. Poate nu ţi-am mulţumit niciodată îndeajuns, chiar dacă-ţi arătam asta prin gesturile şi comportamentul meu faţă de tine. Dar îţi mai spun, pentru că meriţi. Mulţumesc, mulţumesc pentru tot. Ştii, poate îţi trece prin minte: ”ce i-o fi venit să-mi scrie, să-mi vorbească… Ce-l macină iar? N-am mai avut ocazia să ne vedem, de multă vreme. Să-i fie dor de mine… îi lipsesc… ar vrea să ne vedem iar?” Mmm, e simplu: mă gândeam la tine, la momentele petrecute, la gingăşia ta, la cum eram eu datorită ţie. Şi gândindu-mă, mi-am adus aminte de altceva… De fapt, poate de asta ţi-am scris mai tare, deşi nu-s sigur. Mai ţii minte ultima dată când ne-am plimbat prin parc, când ţi-am pus o floricică-n păr, când ne zâmbeam şi ne ţineam de mână? Desigur, prieteneşte! Mno, imediat după, la ieşirea din parc, era o tanti care vindea îngheţată. Ai spus că ai vrea şi tu una, ţi-am dat 10 lei şi ţi-ai cumpărat, timp în care eu îmi legam şireturile. Întrebarea mea e: mi-ai dat restul înapoi? Nu de alta, dar am adunat bonurile cheltuite împreună cu tine, şi nu-mi ies 4 lei. Ştii că sunt bun la mate’! Mulţumesc, şi… sper să ne vedem în curând… poate la un suc!
Dacă nu-s în apele mele, mă găsiţi la mare!
Când vrei s-o faci, cauţi un ”el”, cu ”una” potrivită… Ştiu că eşti nehotărâtă, dar n-ai încotro. Odată ce ai găsit, te aşezi pe pat, o iei în mână şi începi s-o lingi. Da, o lingi! Ştii cum se face asta, doar nu e prima dată când o faci, nu?! O treci printre buze, o uzi bine, apoi o bagi cu grijă. Ar trebui să intre uşor, chiar dacă e posibil să se îndoaie.
Dacă eşti la prima experienţă de genul, tocmai ai învăţat cum se trece aţa prin ac!
Dragă Moşule,
-Am fost foarte cuminte, tot anul.
-Mă rog, am fost cuminte…
-Ok, câteodată.
-La naiba! Las’ că-mi cumpăr eu cadoul.
Când sunt trist… mă gândesc la cei care şi-au tatuat numele partenerului, apoi s-au despărţit.
Dacă vrei să ştii câte înjurături cunoşti, aşteaptă să te loveşti la cot ori la degetul mic de la picior.
Fiecare fată îşi doreşte 5 inele: un Audi şi inelul de logodnă. ^__^
Îmi vine să mă droghez când văd reclama cu farmaciile Catena.
De ce se întinde pateul pe pâine?
-O fi şi el obosit…